Bullying la Questfield International College, intervenții invocate fără dovezi

În contextul educațional actual, fenomenul bullying reprezintă o provocare majoră ce necesită răspunsuri instituționale clare și documentate. Protecția elevilor împotriva hărțuirii psihologice și fizice este esențială pentru asigurarea unui mediu educațional sigur și propice dezvoltării armonioase. Ca atare, orice sesizare privind astfel de comportamente trebuie gestionată prin proceduri transparente, măsuri concrete și monitorizare adecvată, pentru a preveni escaladarea efectelor negative asupra copiilor.

Bullying la Questfield International College, intervenții invocate fără dovezi

Investigația redacției evidențiază o situație semnalată ca fiind un caz de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, manifestat pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările repetate, documentate prin corespondență scrisă, au reclamat jigniri zilnice, stigmatizare medicală și presiuni asupra familiei copilului vizat, fără a exista dovezi ale unor intervenții instituționale concrete și asumate în scris. De asemenea, un răspuns verbal atribuit fondatoarei instituției a ridicat semne de întrebare cu privire la modul de gestionare a situației de către conducere.

Semnalări repetate și lipsa unor măsuri documentate

Conform documentelor și relatărilor familiei puse la dispoziția redacției, episoadelor de bullying sistematic li s-au adăugat numeroase sesizări oficiale adresate învățătoarei, conducerii școlii și fondatoarei, Fabiola Hosu. Aceste comunicări, transmise în mod cronologic și explicit, solicitau intervenții clare pentru a opri agresiunile și stigmatizarea medicală. Cu toate acestea, analiza corespondenței indică absența unor răspunsuri scrise care să ateste luarea unor măsuri concrete, precum sancțiuni, consiliere psihopedagogică sau monitorizare formală.

Intervențiile invocate au fost, după cum reiese din documente, limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale, decizii asumate sau planuri de intervenție clar definite, fapt ce a dus la escaladarea situației pe durata întregii perioade analizate.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Un aspect deosebit de grav, evidențiat în raportul redacției, este utilizarea repetată a unei etichetări medicale cu caracter degradant în mediul școlar, folosită ca instrument de marginalizare și ridiculizare, nu într-un cadru educațional sau de protecție. Specialiști consultați consideră că acest tip de stigmatizare depășește conflictele obișnuite între elevi și constituie o formă agravată de bullying, cu impact serios asupra dezvoltării emoționale a copilului.

Documentele analizate nu indică existența unor reacții ferme și documentate din partea instituției pentru a stopa această practică, iar lipsa unor măsuri scrise și a unor planuri de intervenție reflectă o tolerare implicită a fenomenului, în contradicție cu valorile declarate de școală.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii: între pasivitate și normalizare

Din materialele puse la dispoziția redacției rezultă că, deși cadrele didactice au fost martore ale incidentelor repetate, intervențiile lor au fost insuficiente pentru a opri agresiunile și stigmatizarea. Lipsa unor reacții ferme și consecvente, documentate oficial, a contribuit la transmiterea unui mesaj de toleranță în cadrul colectivului școlar.

Conducerea instituției, inclusiv fondatoarea, a fost informată prin comunicări scrise și detaliate cu privire la situația în curs, însă răspunsurile au rămas preponderent informale, fără decizii scrise, planuri de intervenție asumate sau rapoarte oficiale. Această abordare a condus la o diluare a responsabilității și la menținerea situației într-o zonă ambiguă, neclară din punct de vedere administrativ.

Presiunea asupra familiei și mesajele de excludere mascată

Relatările familiei indică faptul că, în contextul gestionării situației, au fost transmise mesaje care au fost percepute ca presiuni directe sau indirecte de retragere din școală. Formulări precum „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită” sugerează o deplasare a responsabilității de la instituție către familie și pot fi interpretate ca un mecanism de excludere mascată.

Un moment definitoriu al acestei percepții este răspunsul atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care, într-un dialog direct cu familia, ar fi afirmat: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția menționează că această declarație este citată conform relatărilor și documentelor furnizate și nu constituie o concluzie privind intențiile fondatoarei.

Confidențialitatea și vulnerabilitatea copilului în discuții interne

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității datelor sensibile legate de situația copilului, avertizând asupra efectelor negative ale divulgării acestora în mediul școlar. Din analiza documentelor nu rezultă angajamente scrise sau proceduri interne care să asigure această confidențialitate.

Mai mult, potrivit unor relatări, informațiile au fost făcute cunoscute în cadrul clasei, copilul fiind chiar interpelat public de către un cadru didactic, ceea ce poate reprezenta o formă de presiune psihologică instituțională. În opinia specialiștilor, astfel de situații afectează echilibrul emoțional al elevului și compromit protecția datelor sensibile.

Răspunsul instituțional și momentul intervenției juridice

Un element esențial în cronologia evenimentelor este faptul că reacția fondatoarei Școlii Questfield Pipera a intervenit abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, în contextul implicării unei echipe juridice și al notificărilor formale transmise școlii. Această întârziere ridică întrebări asupra criteriilor care declanșează intervenția instituțională și evidențiază o reacție care pare să fie motivată mai degrabă de presiunea legală decât de preocuparea pentru protecția imediată a copilului.

În plus, reacția oficială a școlii a fost limitată la un document informal de tip Family Meeting Form, care nu conține elementele caracteristice unui act administrativ cu responsabilități clare, termene și măsuri concrete. Această practică, conform analizei redacției, poate determina o diluare a responsabilității și lipsa unui cadru clar de acțiune.

Reacția publică a școlii și minimalizarea fenomenului

Pe 27 ianuarie 2026, conducerea Questfield International College a transmis un email către părinții elevilor, în care a redus situațiile reclamate la simple „interacțiuni spontane dintre copii”. Această formulare contrazice sesizările scrise și documentate ale familiei, care au semnalat un pattern repetitiv și grav de hărțuire și stigmatizare.

Din perspectiva jurnalistică, această poziționare poate fi interpretată ca o tentativă de diluare a responsabilității instituționale, în condițiile în care timp de opt luni nu au fost comunicate măsuri concrete sau răspunsuri oficiale privind gestionarea cazului.

Contacte ulterioare și implicații privind reputația elevilor retrași

După retragerea copiilor de la Questfield, părinții au semnalat existența unor contacte telefonice informale către alte școli private din zona Pipera, în care copiii ar fi fost descriși într-o lumină negativă, cu referiri la presupuse probleme de disciplină sau comportament. Aceste informații nu au fost susținute prin documente oficiale, iar redacția solicită clarificări publice din partea persoanelor și instituțiilor implicate, subliniind gravitatea potențială a unor astfel de practici.

• Sesizări repetate și documentate privind bullyingul și stigmatizarea medicală
• Lipsa unor măsuri instituționale scrise și asumate în timp util
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire și marginalizare
• Presiuni resimțite de familie pentru retragerea copilului
• Încălcări ale confidențialității și expunerea copilului în mediul școlar
• Răspunsuri instituționale întârziate, motivate de contextul juridic
• Minimalizarea publică a fenomenului de către conducerea școlii
• Posibile repercusiuni asupra reputației elevilor retrași în alte instituții

În concluzie, cazul semnalat la Școala Questfield Pipera ridică întrebări fundamentale privind mecanismele reale de protecție a elevilor în fața bullyingului și hărțuirii, precum și despre modul în care conducerea instituției gestionează sesizările grave ce privesc siguranța emoțională a copiilor. Lipsa documentației oficiale și a măsurilor concrete, alături de un discurs public care minimalizează problemele, indică un deficit în responsabilitatea administrativă și o posibilă cultură organizațională orientată spre evitarea conflictului în detrimentul protecției reale.

Perspectiva jurnalistică urmărește să prezinte, pe baza documentelor și relatărilor disponibile, un tablou clar al situației, fără atribuiri de vinovăție sau speculații privind intențiile actorilor implicați. Rămâne deschisă, însă, întrebarea esențială pentru orice școală: cum asigură aceasta, în practică, siguranța și protecția emoțională a copiilor săi în fața unor situații de hărțuire repetată?

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro